Cosmin Enea
candidat USL la Colegiul I Camera Deputaţilor
 
 
Olguţa Vasilescu şi Cosmin Enea au anunţat investiţii masive în cartierul Brestei
După ce a bătut la pas cartierul Brestei în ultimele două luni şi s-a confruntat în fiecare zi cu problemele locuitorilor de aici, Cosmin Enea, candidat USL la Camera Deputaţilor, a insistat la Primăria Craiova pentru ca aceasta să facă investiţii masive pentru rezolvarea marilor probleme ale zonei neglijate de ani de zile, şi a avut succes.

„Începând de anul viitor, vom intra foarte puternic în cartierul Brestei. Nu ştiu de ce acest cartier nu a fost prins în Masterplanul de Apă aproape deloc, deşi se ştia că acolo situaţia este catastrofală. Domnul Cosmin Enea, care va candida într-un colegiu în care intră şi strada Brestei, a insistat foarte mult pe investiţiile noastre pentru anii viitori şi acest cartier va beneficia de investiţiile atât de necesare“, a declarat Lia Olguţa Vasilescu.
Cosmin Enea a precizat, la rândul său, că zona Brestei, deşi se află la un kilometru distanţă de centrul Craiovei, nu se deosebeşte de satele din Dolj. „Este inimaginabil cum, în 2012, foarte mulţi cetăţeni care locuiesc în Craiova, unii chiar aproape de centrul oraşului, nu au apă curentă şi canalizare. Mai ales că, în această zonă, pânza freatică fiind foarte sus, fântânile oamenilor sunt afectate, iar apa nu este potabilă. Este foarte greu să trăieşti în astfel de condiţii. Tocmai de aceea mă bucur că Primăria Craiova se va implica în rezolvarea acestor lucruri, pentru că vorbim de probleme reale ale cetăţenilor din acea zonă, probleme pe care le-am discutat cu ei aproape zilnic în ultimele două luni“, a declarat Enea.

Apariţii Televizate
Discurs Lia Olguta Vasilescu la Breasta - 2 Decembrie 2012