Cosmin Enea
candidat USL la Colegiul I Camera Deputaţilor
 
 
Audierile viitorilor ambasadori
Astăzi, 12 aprilie 2016, la Comisia pentru Politică Externă au continuat audierile persoanelor propuse pentru funcția de ambasador al României în străinătate.

Aș dori să vă spun că fiecare nominalizare este foarte importantă pentru interesele României și pentru consolidarea profilului internațional al țării noastre, iar din punctul meu de vedere, cu excepția câtorva nominalizări politice, propunerile au fost potrivite.

 

În aceste condiții, desemnarea domnului Ion Gâlea pentru funcția de ambasador al României în Republica Bulgaria, va îmbunătăți cooperarea la nivel bilateral între cele două state.

 

Pe lângă propunerile din mandatul Domniei Sale și sugestiile înaintate în cadrul audierilor, o să-mi permit să propun câteva lucruri legate de relațiile cu vecinii de la sud de Dunăre.

 

Tabloul schimburilor economice cu Bulgaria nu arată foarte bine pentru noi. În 2015, valoarea schimburilor bilaterale a fost de 3,399 milioane de euro. Importăm de 1,717 milioane de euro și exportăm în valoare de 1,682 milioane de euro. Acest lucru trebuie schimbat în următorii ani. Creșterea exporturilor poate fi susținută nu doar prin dialog pe teme economice în cadrul Consiliului de cooperare, ci prin evenimente periodice cu cei interesați să exporte, invitații directe pentru oamenii de afaceri români în Bulgaria și o intensificare a sprijinului din partea statului pentru aceștia.

 

Mai multă insistență la Guvern pentru consolidarea infrastructurii Coridorului paneuropean de transport IV va fi foarte importantă. La fel, mai există propunerea ca președinția Consiliului UE care va reveni Bulgariei în perioada iulie-decembrie 2018, să fie conectată cu cea a României pentru a promova proiecte comune atât pe teme de securitate, cât și pentru atragerea atenției întregii Uniuni asupra combaterii gradului de sărăcie și excluziune socială din această regiune.

 

Întorcându-ne la politica externă, consider că trebuie continuată chiar și de la Sofia susținerea României pentru demersurile de aderare la Uniunea Europeană a statelor din Balcani. Efortul intensificat pentru aprofundarea dialogului politico-diplomatic guvernamental și a celui parlamentar trebuie să continue, la fel cum trebuie promovate proiecte ca interconectorul Bulgaria-România-Ungaria-Austria (BRUA) sau Coridorul Vertical România-Bulgaria-Grecia și alte instrumente lansate cu profesionalism de domnul Bogdan Aurescu, fost ministru de Externe.

 

Am înțeles din propunerea de mandat a domnului Ambasador Gâlea că va facilita continuarea realizării întâlnirilor trilaterale la nivel de prim-ministru între România, Bulgaria și Serbia, la Ruse, Craiova și Sofia. Dacă va reuși să realizeze acest demers, cu siguranță va avea parte de un mandat de succes care va păstra un parteneriat veritabil.

Apariţii Televizate
Discurs Lia Olguta Vasilescu la Breasta - 2 Decembrie 2012